Te-ai întrebat vreodată de ce, după ce slăbești, kilogramele par să se întoarcă mai repede decât ai spune “dietă”? Ei bine, cercetătorii de la ETH Zurich au descoperit un mecanism care ar putea explica acest fenomen frustrant: celulele adipoase au o memorie bazată pe epigenetică. Această descoperire, publicata recent de ScienceDaily ar putea revoluționa modul în care înțelegem și abordăm pierderea în greutate.
Dar ce este epigenetica? Este acea parte a geneticii care nu se bazează pe secvența blocurilor genetice, ci pe mici marcaje chimice caracteristice acestor blocuri. Spre deosebire de secvența genetică, care este moștenită de la părinți și evoluează pe parcursul multor generații, marcajele epigenetice sunt mai dinamice și pot fi influențate de factori de mediu, obiceiuri alimentare și starea corpului nostru, cum ar fi obezitatea. Aceste marcaje pot rămâne stabile ani de zile și joacă un rol crucial în determinarea genelor active în celulele noastre.
“Epigenetica spune unei celule ce fel de celulă este și ce ar trebui să facă,” explică Laura Hinte, doctorand în echipa condusă de profesorul Ferdinand von Meyenn, expert în nutriție și epigenetică metabolică.

Rezumatul studiului privind efectul yo-yo al dietelor
Cercetătorii, sub conducerea lui von Meyenn și a colegului său Daniel Castellano Castillo, au investigat cauzele moleculare ale efectului yo-yo la șoareci. Au analizat celulele adipoase de la șoareci supraponderali și de la cei care și-au pierdut excesul de greutate prin dietă. Rezultatele au arătat că obezitatea duce la schimbări epigenetice caracteristice în nucleul celulelor adipoase. Și surpriză! Aceste schimbări rămân chiar și după o dietă.
Celulele adipoase își “amintesc” starea de supraponderalitate și pot reveni la aceasta mai ușor. Practic, cercetătorii au descoperit o bază moleculară pentru efectul yo-yo. Și nu doar la șoareci! Au găsit dovezi ale acestui mecanism și la oameni. Cum? Prin analiza biopsiilor de țesut adipos de la persoane care au fost anterior supraponderale și au suferit intervenții chirurgicale de reducere a stomacului sau bypass gastric.
Aceste mostre de țesut au provenit din diverse studii realizate la Institutul Karolinska din Stockholm și în spitale din Leipzig, Dresda și Karlsruhe. Deși au analizat expresia genică, rezultatele au fost consistente cu cele obținute la șoareci. Cu alte cuvinte, obezitatea este impregnata in memoria genetica a celulelor noastre adipoase si, datorita acestui fapt, corpul tinde sa isi pastreze si sa revina la starea de obezitate chiar si atunci can il supunem unei diete drastice.
Ce înseamnă asta pentru noi?
Cercetătorii nu știu încă cât timp pot celulele adipoase să-și amintească obezitatea. “Celulele adipoase sunt celule longevive. În medie, trăiesc zece ani înainte ca organismul nostru să le înlocuiască cu altele noi,” explică Hinte. Deocamdată, nu există medicamente care să poată schimba marcajele epigenetice relevante din nucleu și să șteargă memoria epigenetică. “Poate că asta va fi posibil în viitor,” adaugă Hinte. “Dar, pentru moment, trebuie să trăim cu acest efect de memorie.”
Von Meyenn subliniază: “Tocmai din cauza acestui efect de memorie, este atât de important să evităm să fim supraponderali de la bun început. Pentru că aceasta este cea mai simplă modalitate de a combate fenomenul yo-yo.” Cercetătorii își îndreaptă acest mesaj în special către copii și tineri și, bineînțeles, către părinții lor.
Cu această cercetare, oamenii de știință de la ETH au demonstrat pentru prima dată că celulele adipoase posedă o memorie epigenetică a obezității. Totuși, nu presupun că doar celulele adipoase au o astfel de memorie. “Este foarte posibil ca și alte celule din corp, cum ar fi cele din creier, vasele de sânge sau alte organe, să-și amintească obezitatea și să contribuie la efectul yo-yo,” spune von Meyenn.
In continuare, cercetătorii doresc să afle dacă și alte celule din corp contribuie la efectul yo-yo. Răspunsul ar putea deschide noi direcții pentru cercetări viitoare și, poate, pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru combaterea obezității și a efectului yo-yo.

Ce putem face?
Studiul menționat practic explica de ce majoritatea dietelor sunt sortite eșecului. Așadar, data viitoare când te gândești să începi o dietă, amintește-ți că nu este vorba doar despre ce mănânci sau despre cât de mult faci mișcare. Este vorba și despre cum reacționează corpul tău la aceste schimbări și despre cum memoria celulelor adipoase poate influența rezultatele pe termen lung.
Totuși, faptul ca șansele de a slabi si a atinge o greutate corporala normala pe termen scurt sunt mai mici, nu înseamnă că nu putem lua măsuri pentru a adopta o dieta echilibrata și un stil de viață mai sănătos.
Obezitatea vine la pachet cu diabet, boli cardiovasculare, și risc crescut pentru multe alte afecțiuni. Prin mișcare si alimentație sănătoasă, poate nu vom reuși sa slăbim, însă putem sa ne tonifiem corpul si sa prevenim bolile, sa ne îmbunătățim calitatea vieții. Dar masurile nu trebuie adoptate ca o dieta, pe termen scurt, ci transformate in stil de viată pe termen lung, permanent.
Fără diete restrictive și schimbări bruște, celulele din corpul nostru nu vor avea de ce sa reacționeze, și efectul yo-yo al dietelor nu va reprezenta o amenințare. In plus, condiția fizică și tonusul muscular îmbunătățit ne vor ajuta cu siguranță să ne simțim mai bine, sa avem o stare de sanatate mai buna.

























1 Comment
View Comments